Vizionează „Secvențe Trinitas. Ortodoxia în Kenya (15 03 2022)” pe YouTube
22 Monday May 2023
Posted Emisiuni TV, Kenia ortodoxă, Uncategorized
in22 Monday May 2023
Posted Emisiuni TV, Kenia ortodoxă, Uncategorized
in07 Wednesday Aug 2013
Posted Uncategorized
inTags
Arhiepiscopul Kenyei, IPS Macarie al Keniei, IPS Makarios Tylirides, Kenia., misiune in Kenia, misiune ortodoxa in africa
de Silviu-Andrei Vlădăreanu
IPS Makarios este un om extrem de iubit și prețuit de miile de ortodocși din Kenya. Având o vastă cultură și o imensă dragoste de semeni, Înaltpreasfinția Sa m-a surprins cu o sfântă simplitate a vieții personale și cu uriașa sa putere de muncă.
IPS Makarios Tylirides, Arhiepiscopul Kenyei (Foto: © Silviu-Andrei Vlădăreanu)
Înaltpreasfinția Voastră, vorbiți-ne, v-aș ruga, mai întâi despre începuturile activității dumneavoastră misionare în Africa. Este adevărat că ați făcut misiune încă dinainte de a fi hirotonit?
Cu mult timp înainte într-adevăr. De fapt ar trebui să mă întorc la anii tinereții mele. Pe când aveam numai 15 ani, eram deja aici, în Kenya. În Cipru, acolo unde m-am născut, eram, firește, foarte apropiat de Biserică. Părintele nostru duhovnic fusese coleg de clasă cu părintele Theodors Nankyama, primul cleric ortodox originar din Africa care a absolvit Universitatea din Athena. Așa că l-a invitat să vină în Cipru și noi, tineri pe atunci, am văzut pentru prima dată în viața noastră un preot african care, însă, vorbea grecește fluent. Atunci când a venit la noi și l-am cunoscut, eu personal am devenit foarte interesat de misiunea în Africa. De la el am aflat numele și adresa primului misionar grec care a venit aici în 1959, părintele arhimandrit Chrysostomos Papasarantopoulos și am decis să îi scriu. Așa am început o îndelungată corespondență cu sfinția sa până când s-a mutat la Domnul în 1972, în Zair. Astfel am fost în Kenya de la vârsta de 15 ani pentru că el mă ținea la curent cu ce se întâmpla aici și îmi trimitea toate broșurile pe care le publica. Înțelegi deci cum lucrează Dumnezeu?
Deci așa ați luat decizia de a vă dedica viața activității misionare în Africa?
Nu. Am plecat să studiez în Anglia pentru că vroiam să devin muzician. Acesta era țelul meu. Iubeam pianul și cânt încă la pian. De aceea am pianul acesta aici… Așadar am plecat în Anglia și acolo l-am cunoscut pe vestitul părinte Sofronie Saharov, fiul duhovnicesc al Sfântului Siluan Athonitul. I-am devenit fiu duhovnicesc și am început să petrec fiecare sfârșit de săptămână cu sfinția sa, la mânăstirea din Essex și să mă spovedesc săptămânal pentru a mă putea împărtăși. Știți că părintele Sofronie era un om sfânt… Ei bine, după un timp, când aveam 20 de ani, părintele Sofronie mi-a spus într-o zi: „Uite, eu nu mă opun dorinței tale de a deveni muzician, dar Dumnezeu are un plan cu tine: să devii teolog”. „Bine, dar eu nu sunt foarte familiarizat cu domeniul teologic!”, am obiectat. „Ești încă tânăr!” mi-a zis părintele. Părintele Sofronie a trimis 5 monahi să studieze teologia ortodoxă la Paris, la St. Sergius și pe mine împreună cu ei. Între ei era starețul de astăzi al Mânăstirii Essex, părintele arhimandrit Zaharia și diaconul, pe atunci, Rafail Noica.
Părintele Rafail Noica?
Da. Poți să crezi că am fost colegi de clasă? Așa că am studiat teologia și după 5 ani am absolvit și ne-am întors la Essex. După aceasta, părintele Sofronie a hotărât să mă trimită la Oxford să fac un doctorat. Era o chestiune de ascultare și l-am făcut. Dar îmi amintesc că l-am întrebat: „Părinte, chiar credeți că eu aș putea să fac un doctorat la Oxford?”. „Da, o să poți!”, așa că m-am dus și l-am luat după alți 4 ani de studiu. După toate astea, Preafericitul Macarie, arhiepiscopul și președintele de atunci al Ciprului m-a chemat și m-a rugat să vin în Kenya pentru a deschide acest Seminar. Nici atunci nu am fost sută la sută sigur că aceasta era alegerea potrivită pentru mine. Visul meu era acum să devin profesor universitar, așa că am mers la părintele Sofronie din nou pentru a-l întreba ce spune de propunerea Preafericitului Macarie. Mi-a spus: „Îngenunchiază! În numele Tătălui și al Fiului și al Sfântului Duh, du-te, du-te în Africa!”.
Și așa ați venit…
Așa am venit. Cu această binecuvântare. Ca mirean am muncit aici, am predat aici la Seminar, am predicat, am făcut cateheză. Apoi după 10 ani de lucrare, am mers să îl revăd pe părintele Sofronie care de-acum era mai în vârstă și mai slăbit. Asta se întâmpla în decembrie 1991. Pe când vorbeam noi, mi-a zis deodată: „Ascultă, Andreas!…”, numele meu de mirean era Andreas „…Domnul are un plan cu tine. O să ajungi arhiereu. Să nu spui nu. Ți se va propune să fii hirotonit arhiereu. Să nu refuzi!” I-am spus: „Gheronda, eu sunt mirean. Cum poate un mirean să ajungă episcop?”. „Ascultă-mă, vei fi arhiereu!”, mi-a spus din nou. Atât a insistat încât la sfârșitul conversației am spus: „Fie binecuvântat!”, dar în mintea mea îmi spuneam: „asta nu este posibil”.
În ianuarie 1992, Preasfințitul Petros, viitorul patriarh, a venit aici în vizită și mi-a zis: „Știi care este soluția acestei eparhii? Tu să accepți să te facem episcop!”. „Kirie eleison!” mi-am zis… Preasfințitul Petros nu se văzuse niciodată cu părintele Sofronie… Și i-am răspuns: „Dacă puteți propune asta Sfântului Sinod, faceți-o!”. Așa că în mai 1992 a mers în fața Sfântului Sinod. La ora 7 dimineața m-a sunat Preafericitul Patriarh Partenie: „Merg acum să te propun Sfântului Sinod. Ce spui?”. Mi-am amintit cuvintele părintelui Sofronie și, deși nu credeam că se va întâmpla, am zis: „Fie binecuvântat! Voi face ce veți decide!”. La ora 6 seara, părintele patriarh m-a sunat din nou și a zis: „Axios! Ai fost ales episcop de Riruta!”. După două luni au venit aici Înaltpreasfințitul Petros, Arhiepiscop de Axum și Înaltpreasfințitul Theodoros Mitropolitul Ugandei. Știi cine era Înaltpreasfințitul Theodoros? Era părintele Theodoros pe care îl întâlnisem în Cipru când aveam 15 ani, cum am povestit. Veniseră să mă hirotonească. Pe 19 iulie 1992, diacon. Pe 20 iulie, preot. Și pe 25, ridicat la treapta arhieriei. Nu pot să spun nimic mai mult. Părintele Sofronie prevăzuse asta, știa asta și îmi ceruse să accept.
Ca episcop de Riruta, lucrurile au stat altfel. Am putut să sfințesc biserici, să hirotonesc preoți. Am fost apoi ales episcop de Zimbabwe unde am plecat în 1997, dar m-am reîntors aici în 2001 ca Arhiepiscop al Kenyei.
Sfânta Liturghie de Crăciun, Nairobi, 2012 (Foto: © Silviu-Andrei Vlădăreanu)
Ce ne puteți spune de Zimbabwe?
Zimbabwe era o eparhie foarte mare care cuprindea în fapt 6 țări: Zimbabwe, Zambia, Malawi, Mozambique, Botswana și Angola. Am călătorit mult, a fost o experiență deosebită care nu se poate uita, dar diferită pentru că majoritatea ortodocșilor erau emigranți, diaspora grecească, rusească, chiar românească. A fost o lucrare mult mai ușoară, dar la care mi-a folosit foarte mult educația primită la St. Serge în Paris. Puteam sluji ușor în slavonă pentru ruși, pentru sârbi, pentru bulgari. Fusese limba oficială la St. Serge…
Revenind la activitatea misionară, care sunt greutățile cele mai mari cu care v-ați confruntat?
Ce să spun? Când am venit, aici nu era nimic. Erau doar niște clădiri goale. Porneam misiunea fără niciun sprijin financiar, așa că trebuia să găsim soluții, să vorbim și altora despre misiunea noastră din Kenya. Seminarul din Nairobi a devenit un fel de centru pentru că aici vin să studieze tineri din atât de multe țări africane.
Îl vad ca o inimă a ortodoxiei care pulsează…
Exact. Așa consideră și patriarhul nostru. O să îți dau să vezi ce a scris în Evanghelia pe care am publicat-o recent în swahili. De fapt o să îți dăruiesc chiar una. E o lucrare de care sunt foarte fericit. Am visat la ea toată viața mea și acum, că o văd tipărită, pot să spun: „Acum slobozește, Doamne, pe robul Tău…”.
Bine, dar aveți foarte multe lucrări traduse în dialecte africane.
Așa este. Uite, am pe birou câteva recente: „Catehism” în kikuyu și „Sfințirea bisericii” în kinandi. În fiecare trib, noi folosim limba acelui trib. De exemplu, dacă mergem la turkana, folosim turkana, dacă mergem la masai, folosim masai, pentru luya, folosim luya, pentru luo, luo, pentru nandi, nandi. Folosim mai mult de 30 de dialecte pentru că traducem și pentru alte țări africane. Studenții care vin din alte țări trebuie să traducă pentru neamul lor din Sfânta Liturghie, din vecernie sau din utrenie. Asta e un lucru minunat. Bineînțeles când am fost în Zimbabwe am publicat în shona. Uite aceasta este cartea cu toate slujbele în shona.
Incredibil…
De fapt acestea erau doar limbi vorbite, nescrise. Noi am fost primii care am tradus și publicat texte în unele din aceste limbi. Aceasta este prima literatură în aceste dialecte locale. Dar să revin la greutăți… Cel mai dificil în lucrarea misionară este să poți să te adaptezi tu însuți la cultura locală. Vezi, noi suntem europeni și avem un mod de gândire, o mentalitate, o psihologie cu totul diferită. Eu din clipa în care am pășit aici, pe pământul Africii, am decis să uit cine sunt, să las toate visele mele, să devin unul ca ei. Altfel nu aș fi putut sta aici atâția ani și să mă simt atât de bine cu atâtea circumstanțe dificile și probleme.
Și ați găsit punți între aceste mentalități diferite care să ajute misiunea ortodoxă?
Bineînțeles. Poți combina ortodoxia cu oricare din aceste culturi locale.
Este posibil?
Este foarte posibil! De aceea am și pus accentul pe traduceri. Acestea ajută foarte mult. Tu nu te bucuri când auzi românește? Și eu mă bucur când aud grecește. Și atunci de ce să nu își folosească fiecare trib limba sa? Limba este foarte importantă. Aici fiecare trib are o cultură a sa proprie. De exemplu eu când merg la masai mă comport ca și ei, când merg la turkana, fac ce fac ei. Și bineînțeles, slujesc.
Slujiți în limba lor?
Da.
Și cum reușiți? Mi se pare incredibil!
Când părintele Sofronie m-a trimis la Paris, i-am spus: „Părinte, nu știu franceză, nu știu rusă, nu știu slavonă, ce o să fac?”. Părintele Rafail era de pe atunci un poliglot. Și toți ceilalți. Eu însă… Dar părintele mi-a spus: „Ești tânăr și o să înveți!”.
Dar aici, în Africa, mi se întâmplă ceva minunat, miraculos. Limba îmi vine de la sine. Fără să întreb pe nimeni. Poți să mă vezi citind și slujind fluent în orice dialect. Nu am nicio problemă. Și nu găsesc o explicație logică. Nu am mers să studiez aceste dialecte, dar pot sluji în orice dialect cu ușurință. Ori de câte ori merg într-o vizită pastorală în diferite părți ale Kenyei, în fiecare zi merg în altă regiune, la un alt trib. Azi slujesc în luya, mâine în nandi și tot așa. Și aceste dialecte nu se aseamănă deloc. De fapt și eu mă minunez și mă întreb pentru că nu se citește cum se scrie și totuși pronunț corect în mod automat. Pronunț ca și ei.
Ați mai trăit și alte minuni?
E o minune că sunt în viață la problemele mele de sănătate. Privește aici! (Înalpreasfințitul mi-a pus atunci în față câteva fotografii cu o uriașă tumoare canceroasă în mâinile unui medic). Asta era în mine! Mă sufoca de câte ori mă întindeam. Și nu puteam dormi. Ani de zile… Apoi problemele cu ochii și multe altele. Eu cred că este o minune că sunt în viață și în putere. Cred că oamenii sfinți pe care i-am cunoscut în viața mea se roagă pentru mine. Părintele Sofronie, părintele Iosif, părintele Porfirie, cred că ei mă țin în viață și în putere cu rugăciunile lor.
(Foto: © Silviu-Andrei Vlădăreanu)
Aș îndrăzni să vă întreb despre programul personal al Înalpreasfinției voastre…
Zilnic îmi încep programul la ora 4 dimineața la birou. De la 4 la 6 scriu și îmi pregătesc problemele. La ora 6 sunt la biserică. În fiecare zi. Apoi am ore la Seminar. Predau liturgică, misiune, istoria misiunii și altele. Apoi după amiaza mă vizitează oameni cu probleme, avem apoi vecernia la 5 și jumătate și apoi cina cu studenții.
Putem să revenim la minuni? Ce alte minuni ați mai trăit aici?
Prea multe! Le-am consemnat în 3 volume cu titlul: „Mărturii de viață”. Am adunat aici toate experiențele și minunile. Uite, de exemplu, astăzi a fost aici un tânăr care a venit să mă vadă după ce a absolvit facultatea. Tânărul acesta la 7 ani era în închisoare pentru că ucisese alt băiat. Se jucau și din greșeală, l-a ucis. Și preotul paroh de acolo m-a abordat. …
CONTINUAREA LA: http://www.pemptousia.ro/2013/04/o-inima-ortodoxa-pentru-africa/#sthash.1o58g1q6.dpuf